După Grecia, și portughezii au fost la un pas să o pățească în Africa de Sud! Alte două hoteluri au fost jefuite într-un atac armat în apropierea cantonamentului lusitanilor. Conform celor de la AS, victimele au fost ziariști, iar cei vinovați riscă până la 34 de ani de închisoare! Atacul a avut loc la Magaliesburg, în apropierea cantonamentului lui Ronaldo și compania!
Înaintea începutului Cupei, câțiva jucători ai naționalei Greciei au susținut că le-a dispărut o sumă de bani din camerele lor din Hotelul Beverly Hills din stațiunea Umhlanga, unde sunt cazați în vederea Cupei Mondiale, însă poliția locală a anunțat că, la cererea conducerii hotelului, nu a fost deschisă o investigație.
Potrivit cotidianului local Independent Online, din camerele jucătorilor au dispărut aproximativ 3.000 de euro, însă informația a fost negată de conducerea hotelului, care a demarat totuși o investigație internă, dar a fost confirmată de poliția locală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER